Lorem ipsum dolor amet, modus intellegebat duo dolorum graecis

Follow

Povestea Mariposa

Acum ceva ani, o mămică și-a dorit să formeze o nouă grădiniță în care educația să aibă loc prin joc, poveste și artă, o grădiniță naturală cu oameni autentici care să poată susține creșterea armonioasă a copiilor.

Si așa a început povestea frumoasă a unei grădinițe altfel, o grădiniță pentru trup si spirit.

Mariposa e de asemenea și povestea fluturelui ce își deschide aripile precum copiii se deschid către începutul vieții lor. Într-o zi, un copil a desenat pe asfalt cuvântul Mariposa, numele grădiniței noastre.

L-am fotografiat și așa, lângă fluturele făcut din multi năsturei colorați a devenit logo-ul Mariposa.

Povestea continuă și zi de zi, descoperim și creăm împreună lucruri noi și neașteptate.

Grădinița vie

În perspectiva noastră, pornim de la convingerea că suntem cu toții indivizi unici, fiecare cu darurile și calitățile noastre și cu propria noastră menire în viață. Copilul, ca individualitate unică, nu este ceva ce noi trebuie să creăm sau să modelăm, procesul lui de dezvoltare este mai degrabă asemănător cu acela al creșterii naturale, într-un sol sănătos.

Astfel, solul reprezintă baza pe care o oferim noi ca educatori, susținând procesele naturale ce se vor desfășura în expresii individuale.

Ceea ce noi sprijinim este conectarea copilului la viață, la realitate, starea de bine și vitalitatea copilului, integrarea sa fizică, psihică și spirituală în mediul social și natural.

Mariposa Baby Care & Play Concept

Oricare micuț între 1 ½ ani și 3 ani este binevenit în grupa celor mai mici, grupa Baby. Suzeta si Pampers-ul fac parte din peisaj.

Încă din fragedă pruncie, copiii noștri au nevoie de atenție și dragoste. Noi la Mariposa suntem pregătiți să îi primim așa cum numai noi știm.

Nu există lucru mai important decât educația piticilor noștri. Încă din primii ani de viață copiii noștri își dezvoltă emoțiile, deprinderile și intră în contact cu mediul înconjurător.

Acum e momentul în care construim fundația cunoașterii, momentul în care descoperim, încercăm și ne bucurăm de tot ceea ce ne înconjoară. E un moment unic și nerepetabil în viața fiecărui micuț.

De aceea, noi echipa de la Mariposa am dezvoltat un concept centrat pe primii ani de viață. L-am denumit pompos Mariposa Baby Care & Play Concept.

Echipa educațională

Ce și cum mâncăm?

În grădinița noastră mesele sunt un prilej de bucurie

În grădinița noastră mesele sunt un prilej de bucurie și de sărbătoare: ne place să punem împreuna masa, să vorbim despre drumul lung pe care l-au parcurs alimentele din farfurii și despre cât de generoasă este natura.

Ne amuzăm zilnic pregătind împreună gustarea de după-amiază

Ne amuzăm zilnic pregătind împreună gustarea de după-amiază: frământăm împreună biscuiți sau aluat de pizza sănătoasă, facem bomboane din fructe uscate cu nuci și nici de la salate de fructe nu ne dăm înapoi.

Credem cu tărie că o relație sănătoasă cu mâncarea se dezvoltă încă din copilărie

Credem cu tărie că o relație sănătoasă cu mâncarea se dezvoltă încă din copilărie, așa încât îi încurajăm pe cei mici să mănânce alimente sănătoase, naturale, neprocesate. Credem și că masa trebuie să fie un moment liniștit și vesel, așa că toți copiii vor fi încurajați să mănânce cât își doresc și nicio linguriță în plus.

Educația prin
joc, poveste și artă

Experiența și cunoștințele pe care copilul le dobândește jucându-se, se reflectă asupra dezvoltării sale psihice, intelectuale și emoționale.

Orar

Pentru că suntem de părere că înainte de micul dejun ar trebui să ne spunem « bună dimineața », să schimbăm câteva vorbe și să ne jucăm puțin, în grădiniță sau în curte, vă rugăm să îi aduceți pe cei mici cât mai devreme.

Nu ezitați să ne contactați

TELEFON: 0729 518 193

EMAIL: info@mariposakids.ro

Adresa: Strada Labirint 99