Lorem ipsum dolor amet, modus intellegebat duo dolorum graecis

Follow

GRĂDINIȚA VIE

Este alcătuit în colaborare cu un nutriționist.

Urmărim dezvoltarea completă a copilului.

Organizăm o serie de activități atât pentru copii, cât și pentru părinți.

În perspectiva noastră, pornim de la convingerea că suntem cu toții indivizi unici, fiecare cu darurile și calitățile noastre și cu propria noastră menire în viață. Copilul, ca individualitate unică, nu este ceva ce noi trebuie să creăm sau să modelăm, procesul lui de dezvoltare este mai degrabă asemănător cu acela al creșterii naturale, într-un sol sănătos.

Astfel, solul reprezintă baza pe care o oferim noi ca educatori, susținând procesele naturale ce se vor desfășura în expresii individuale.

Ceea ce noi sprijinim este conectarea copilului la viață, la realitate, starea de bine și vitalitatea copilului, integrarea sa fizică, psihică și spirituală în mediul social și natural.

În perspectiva noastră, pornim de la convingerea că suntem cu toții indivizi unici, fiecare cu darurile și calitățile noastre și cu propria noastră menire în viață.

Copilul, ca individualitate unică, nu este ceva ce noi trebuie să creăm sau să modelăm, procesul lui de dezvoltare este mai degrabă asemănător cu acela al creșterii naturale, într-un sol sănătos.

Astfel, solul reprezintă baza pe care o oferim noi ca educatori, susținând procesele naturale ce se vor desfășura în expresii individuale.

Ceea ce noi sprijinim este conectarea copilului la viață, la realitate, starea de bine și vitalitatea copilului, integrarea sa fizică, psihică și spirituală în mediul social și natural.

Avem două grădini generoase: una de 180 m2 si alta de 90 m2, cu iarbă naturală, copaci, pergola naturală din plante cățărătoare (în formare), ca să ne țină umbra bine, bine. Avem și o scenă mare din lemn de brad ca să se exprime piticii. Avem două locuri de joacă măricele cu nisip, cu căsuțe de lemn pe care copiii se cațără cu sfoară.

Avem coșuri de baschet și măsuțe cu taburete pentru a desfășura o parte a activităților afară, când timpul ne permite. Și mai avem ferestre mari, decorate ca-n povești, cu multe ghivece de flori.

Prin cursul de grădinărit, prin plimbările prin pădure, prin vizitele la ferma animalelor (unde îi vom încuraja pe copii să hrănească animalele) și prin alte activități similare, îi încurajăm pe copii să se implice și să participe la îngrijirea naturii.